Transporturi ilegale de marfã contrafãcutã în valoare de 300.000 lei descoperite în București de inspectorii antifraudã,
 într-o acțiune comunã cu polițiștii bucureșteni din cadrul S.I.C.E.

Inspectori din cadrul Direcției generale antifraudã fiscalã (DGAF), alãturi de polițiști din cadrul Poliției Sectorului 2 - Serviciul de investigare a criminalitãții economice (SICE), au desfãșurat o acțiune de monitorizare și control pentru a verifica respectarea prevederilor legale din cadrul sistemului RO e-Transport și pentru a combate transporturile de bunuri fãrã documente de proveniențã legalã.
Astfel, în cadrul acestei acțiuni, au fost oprite în trafic douã autoutilitare ce transportau mãrfuri (încãlțãminte de proveniențã Slovacia) purtând însemnele unor mãrci protejate pe teritoriul României, suspecte a fi contrafãcute. Ca urmare a verificãrilor, au fost inventariate 13.800 de bucãți de fețe papuci din diferite branduri și 7.550 de perechi de tãlpi, cu o valoare de piațã estimatã la aproximativ 300.000 de lei. Bunurile au fost sigilate și ridicate în vederea continuãrii verificãrilor. Totodatã, inspectorii antifraudã au aplicat o sancțiune contravenționalã în valoare de 30.000 de lei.

                                       
Cercetãrile sunt continuate de polițiștii din cadrul SICE Sector 2, fiind constituit un dosar penal pentru sãvârșirea infracțiunii de contrafacere a unei mãrci și punerea în circulație a unor produse purtând o marcã similarã cu o marcã protejatã pe teritoriul României.
DGAF reafirmã importanța respectãrii prevederilor fiscale și subliniazã determinarea în combaterea evaziunii fiscale, în colaborare cu partenerii instituționali, iar aceastã intervenție subliniazã angajamentul autoritãților în combaterea evaziunii fiscale și a traficului cu produse contrafãcute.

  Harta DGAF
bucurestiploiestigalaticraiovabrasovtimisoaraclujiasi