INFORMARE PRIVIND PRELUCRAREA ȘI PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

INFORMARE PRIVIND PRELUCRAREA ȘI PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

INFORMARE privind prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul activității de soluționare a petițiilor și de acordare a audiențelor

Ghidul pentru exercitarea drepturilor de către persoanele ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate în cadrul ANAF

Modele de cereri privind exercitarea drepturilor conferite de Regulamentul UE 2016/679

Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) este o structură fără personalitate juridică în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Presei Libere, nr. 1, Corp C3, et. 3-4, sector 1.

DGAF, în calitate de operator de date cu caracter personal, prelucrează datele cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în următoarele scopuri:

  • identificarea contribuabililor cu grad de risc fiscal;

  • identificarea și instrumentarea fenomenelor de fraudă fiscală și vamală;

  • prevenirea, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, potrivit atribuțiilor prevăzute de lege;

  • constatarea stării de fapt fiscale;

  • monitorizarea transporturilor de bunuri, reprezentând achiziții intracomunitare, în punctele de trecere a frontierei de stat;

  • soluționarea petițiilor adresate direcției generale;

  • verificarea autenticității și realității bonurilor fiscale înscrise în ”Baza de date Loteria bonurilor fiscale” ;

  • transmiterea de informații la solicitarea autorităților judiciare competente, autorităților publice în scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege, precum și a autorităților fiscale ale altor țări, în condiții de reciprocitate;

  • schimbul de informații cu diverse autorități/instituții publice cu atribuții similare din alte state, precum și cu organizațiile internaționale de profil pe probleme legate de combaterea evaziunii fiscale și fraudei fiscale și vamale.

Categoriile de date cu caracter personal pe care le prelucrăm

În cursul efectuării de controale antifraudă, DGAF are acces la anumite date cu caracter personal aparținând reprezentanților legali ai contribuabilului/plătitorului, angajaților, martorilor, sau ale altor persoane care au avut sau au relații comerciale sau juridice cu contribuabilul verificat.

După caz, colectarea și prelucrarea datelor personale a contribuabililor/plătitorilor se realizează:

  1. direct de la contribuabil/plătitor;

  2. alte persoane care au avut sau au relații economice cu contribuabilul/plătitorul;

  3. prin intermediul petițiilor/solicitărilor/adreselor/informărilor primite la sediu sau prin poșta electronică/fax de la diverse persoane fizice, juridice de drept public sau privat;

  4. din consultarea bazelor de date la care DGAF are acces;

  5. schimbul internațional de informații în baza unor legi speciale sau acordurilor de cooperare internațională la care România este parte.

Astfel, datele cu caracter personal prelucrate de către DGAF, sunt următoarele:

  1. nume și prenume;

  2. codul numeric personal/număr de identificare fiscală;

  3. serie și număr carte identitate/buletin identitate/pașaport;

  4. autoritatea emitentă și data emiterii;

  5. adresa de domiciliu sau reședință;

  6. data nașterii ;

  7. semnătura;

  8. cetățenia;

  9. profesia;

  10. locul de muncă;

  11. adresă e-mail;

  12. număr telefon;

  13. date din permisul de conducere/certificatul de înmatriculare;

  14. date financiare (ex: conturi bancare, rulaje și/sau solduri ale conturilor bancare deținute, etc.);

  15. date privind bunurile deținute (ex: bunuri imobile/terenuri, mijloace de transport etc.);

  16. date privind categoria veniturilor din activități independente, salarii și asimilate salariilor, cedarea folosinței bunurilor, investiții, transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, din alte surse;

  17. calitatea de asociat/acționar/administrator.

Furnizarea datelor cu caracter personal evidențiate reprezintă o obligație legală, iar nerespectarea acestei condiții are ca și consecință sancționarea în conformitate cu prevederile legislației în domeniu, iar în situația în care prelucrarea datelor în cauză are ca obiect soluționarea unei petiții, refuzul furnizării datelor duce la clasarea acesteia.

Datele cu caracter personal vor fi păstrate atât timp cât este necesar pentru îndeplinirea obligațiilor legale, în raport cu persoana dumneavoastră și pentru a asigura conformitatea cu obligațiile legale instituite în sarcina DGAF, după care vor fi arhivate potrivit legislației aplicabile.

Categorii de destinatari ai datelor cu caracter personal

În vederea realizării unuia sau mai multor scopuri din cele menționate mai sus, DGAF poate transmite datele dumneavoastră cu caracter personal următoarelor categorii de destinatari:

  • direcții de specialitate din cadrul aparatului central al ANAF (inclusiv structuri subordonate);

  • organe de urmărire penală;

  • instanțe de judecată;

  • structuri de poliție;

  • instituții ale statului (organizate atât la nivel central cât și teritorial);

  • instituții ale statelor membre din Uniunea Europeană și din afara Uniunii Europene.

Transferul de date cu caracter personal

Stocarea și prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează pe teritoriul României. Cu toate acestea, este posibil să transferăm anumite date ale dumneavoastră cu caracter personal unor instituții/autorități localizate pe teritoriul Uniunii Europene, sau în afara Uniunii, inclusiv în țări cărora Comisia Europeană nu le-a recunoscut un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal.

Vom adopta întotdeauna măsuri adecvate pentru a ne asigura că orice transfer internațional de date cu caracter personal este gestionat cu atenție, cu scopul de a vă proteja drepturile și interesele.

Transferurile către alte instituții ale statelor membre ale Uniunii Europene, și din afara Uniunii Europene, se realizează în baza unor legi speciale sau acorduri de cooperare internațională la care România este parte.

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulație a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), aveți următoarele drepturi:

 Dreptul la informare.

 Dreptul de acces la datele cu caracter personal.

 Dreptul la rectificarea datelor cu caracter personal.

 Dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal (dreptul de a fi uitat).

 Dreptul la restricționarea prelucrării.

 Dreptul la opoziție.

 Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri.

 Dreptul de a retrage consimțământul în orice moment – atunci când prelucrarea se bazează pe art. 6 alin. (1) lit. a) sau pe art. 9 alin. (2) lit. a) din Regulamentul general privind protecția datelor – fără însă a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia.

 Dreptul de a depune plângere către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ce are sediul în București, sector 1, Bulevardul General Gheorghe Magheru nr. 28-30.

Exercitarea drepturilor o puteți face printr-o cerere depusă personal sau trimisă prin poștă la sediul nostru din strada Piața Presei Libere, nr.1, corp C3, etajul 3 – 4, sector 1, municipiul București sau la adresa de e-mail: antifrauda.generala@anaf.ro.

 

  Harta DGAF
bucurestiploiestigalaticraiovabrasovtimisoaraclujiasi