Prejudiciu de peste 31 milioane euro cauzat prin

comercializarea de produse de uz casnic fără acte de provenienţă

 

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat un lanţ de 70 de firme controlate de doi fraţi de origine turcă, prin intermediul cărora, din 2013 până în prezent, au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 31 milioane euro (cca 140 mil lei). Concret, în principal din Turcia şi China se importau bunuri (produse textile, mase plastice, detergent, produse chimice, electronice şi electrocasnice) şi se declarau preţuri mult subevaluate. Ulterior, mărfurile se comercializau fără acte de provenienţă în complexuri specializate în comerţul angro, sau, prin firme tip “fantomă”, către distribuitori sau mari retaileri.

În cauză au fost sesizaţi procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care, în data de 26.06.2015, au dispus efectuarea de percheziţii în complexurile comerciale Dragonul Roşu, China Town, Sam Expo şi Smart Expo. La această acţiune participă 120 de inspectori antifraudă împreună cu efective de poliţişti şi jandarmi.

Demersurile de cooperare interinstituţională între Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi DGAF au fost derulate cu respectarea competenţelor materiale specifice fiecăreia dintre cele două structuri, în condiţiile stabilite prin documentele de cooperare încheiate în acest sens.

comunicatul de presă al DIICOT

  Harta DGAF
bucurestiploiestigalaticraiovabrasovtimisoaraclujiasi