Prejudiciu de peste 3,9 milioane de lei, identificat în domeniul pază şi protecție

Inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrate Fiscală au efectuat verificări la un operator economic specializat în prestări de servicii în domeniul pază şi protecție şi au constatat că acesta a înregistrat în evidențele contabile cheltuieli fictive de bunuri sau servicii de la diferite entități. Societatea comercială, care îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti-Ilfov, a procedat astfel la diminuarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului şi la crearea unei aparențe licite a tranzacțiilor.

Ca urmare a controalelor efectuate, inspectorii antifraudă au identificat un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare de 3,9 milioane de lei, reprezentând taxă pe valoare adaugată, impozit pe profit şi contribuții de asigurări sociale.

Pentru continuarea cercetărilor au fost sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală desfăşoară permanent acțiuni de control antifraudă la nivel național, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, şi recomandă tuturor entităților economice să respecte legislația fiscală în vigoare.

  Harta DGAF
bucurestiploiestigalaticraiovabrasovtimisoaraclujiasi