Prejudiciu de peste 3,6 milioane lei în domeniul ride-sharing
În urma unui control antifraudã efectuat la o societate cu sediul în București care desfãșoarã activitatea de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor UBER și BOLT, s-a constatat cã, în perioada 30.01.2023 31.01.2024, operatorul economic nu a respectat prevederile legale referitoare la înregistrarea și declararea veniturilor obținute din serviciile prestate.
Astfel, au fost stabilite în sarcina contribuabilului obligații fiscale suplimentare datorate bugetului general consolidat al statului în cuantum de 3.671.286 lei, reprezentând impozite și taxa pe valoare adãugatã.
Având în vedere cã au fost încãlcate prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, inspectorii DGAF vor iniția demersurile pentru sesizarea organelor de urmãrire penalã, în vederea analizãrii aspectelor sesizate și luãrii mãsurilor legale corespunzãtoare.