Prejudiciu de 30 milioane euro constatat de inspectorii antifraudă fiscală

 

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au stabilit un prejudiciu de 30 milioane euro cauzat bugetului de stat prin operaţiuni economice fictive suspecte de evaziune fiscală şi spălare de bani efectuate de firme din domeniul tehnologiei informaţiei şi construcţiilor.

Schema de fraudare implică o reţea de cca 200 de firme înfiinţate şi administrate de persoane cu situaţie financiară precară, către care coordonatorii reţelei au facturat servicii fictive de mentenanţă IT&C, curăţenie sau întreţinere în perioada 2011-2014, în vederea reducerii bazei de impozitare şi sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, ulterior banii fiind retraşi în numerar din aceste firme de către persoanele implicate.

20 inspectori antifraudă fiscală au asigurat asistenţă de specialitate atât în faza de cercetare prealabilă, precum şi la percheziţiile efectuate la sediile persoanelor juridice vizate. Demersurile de cooperare interinstituţională între Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi DGAF au fost derulate cu respectarea competenţelor materiale specifice fiecăreia dintre cele două structuri, în condiţiile stabilite prin documentele de cooperare încheiate în acest sens.

Vezi şi comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti

  Harta DGAF
bucurestiploiestigalaticraiovabrasovtimisoaraclujiasi