Prejudiciu de 28,8 milioane de lei stabilit de inspectorii antifraudă la două persoane fizice, cetățeni britanici

Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) au efectuat în perioada mai-decembrie 2024 controale antifraudă la două persoane fizice de cetățenie britanică, context în care, în urma activităților specifice antifraudă, a fost stabilită rezidența fiscală a acestora în România.

Cu această ocazie, inspectorii antifraudă au identificat venituri nedeclarate de către cetățenii britanici și au stabilit un prejudiciu cauzat bugetului de stat în valoare de 28,8 milioane de lei, reprezentând impozit pe venit. Totodată, verificările antifraudă au fost extinse și față de alte entități juridice și fizice.

Controalele antifraudă au fost desfășurate cu sprijinul și în cooperare cu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)- Structura centrală, cu respectarea competențelor materiale specifice fiecărei structuri.

În acest context, ANAF reafirmă importanța respectării prevederilor fiscale și subliniază determinarea în combaterea evaziunii fiscale, în colaborare cu partenerii instituționali, iar această intervenție subliniază angajamentul autorităților în combaterea evaziunii fiscale și în asigurarea echității fiscale pentru toți contribuabilii. 

De asemenea, ANAF reiterează importanța respectării obligațiilor fiscale și atrage atenția  asupra consecințelor legale ale nedeclarării veniturilor, indiferent de sursa acestora.

 

  Harta DGAF
bucurestiploiestigalaticraiovabrasovtimisoaraclujiasi