Inspectorii antifraudă au verificat 350 operatori economici

 

La sfârșitul săptămânii trecute, în intervalul 06 - 07.06.2015, Direcția Antifraudă Fiscală a efectuat o amplă acţiune de control, la nivel național, în cadrul căreia au fost verificați 350 contribuabili care îşi desfăşoară activitatea în zone cu risc fiscal ridicat.

În cadrul acestei acțiuni, au participat 495 de inspectori din cadrul celor 8 Direcții Regionale Antifraudă (DRA).

Selecția contribuabililor care au fost verificați a avut la bază exclusiv sesizările primite la TelVerde și analiza de risc făcută de compartimentele de specialitate.

     Rezultatele acțiunilor sunt următoarele:

  • 465 amenzi contravenţionale dispuse în valoare totală de 1.894.750 lei, în cea mai mare parte cu ocazia verificărilor privind dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, respectarea disciplinei financiare, provenienţa legală a mărfurilor;   
  • confiscări de numerar şi bunuri, în valoarea estimată de 40.863 lei (28.870 lei în numerar şi 11.993 lei - valoarea estimată a bunurilor);
  • suspendarea activităţii a 4 puncte de lucru, din care 3 pentru nedotare şi 1 pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.

    De asemenea, în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului, inspectorii antifraudă din Sibiu au identificat un transport de aproximativ 24 metri cubi de lemn, fără documente de proveniență.

    Subliniem faptul că, în paralel cu instrumentarea cazurilor de mare evaziune, acțiunile Direcției Generale Antifraudă Fiscală pentru verificarea modului în care sunt respectate obligațiile legale de a utiliza casa de marcat electronică fiscală și de a emite bon fiscal vor continua în același ritm.

 

  Harta DGAF
bucurestiploiestigalaticraiovabrasovtimisoaraclujiasi