37,6 tone detergent pudră contrafăcut

confiscate din Smart Expo şi China Town

 

În urma analizei de risc fiscal, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au identificat 37.680 kg detergent contrafăcut, care era ambalat în saci într-un stand din complexul comercial China Town, din Afumaţi, jud. Ilfov, şi depozitat într-un stand din complexul comercial Smart Expo, din Voluntari, judeţul Ilfov.

Detergentul (pudră şi granule) provenea din Turcia şi era ambalat de către o firmă deţinută de cetăţeni români de origine turcă, care operau spaţiile comerciale respective. Astfel că angajaţii acestei firme utilizau prese termice pentru sigilarea sacilor de plastic contrafăcuţi, care aveau imprimată denumirea comercială a unui produs foarte cunoscut. De asemenea, ambalau detergentul şi în găleţi de plastic, pe care, prin intermediul unor utilaje automate, lipeau etichete similare cu ale produsului substituit. Marfa, cu o valoare de piaţă de 410.000 lei, urma a fi vândută la nivel naţional prin distribuitori specializaţi.

Inspectorii antifraudă au dispus sechestrarea întregii cantităţi de detergent contrafăcut şi au sesizat organele de urmărire penală, standurile au fost sigilate, iar mărfurile au fost puse la dispoziţia procurorilor.

  Harta DGAF
bucurestiploiestigalaticraiovabrasovtimisoaraclujiasi